Abilitatea pe care merită să o exersați în perioada aceasta este:
Încrederea în sine
Odată cu începerea școlii, apar și multe situații în care copilul se poate compara cu ceilalți, poate avea îndoieli sau se poate teme că nu este suficient de bun: un coleg care răspunde mai repede, o activitate nouă, o greșeală făcută în fața clasei sau o sarcină care pare mai dificilă decât se aștepta.
În urma răspunsurilor din chestionar, pare că unul dintre lucrurile care l-ar ajuta cel mai mult este să-și construiască mai multă încredere în propriile capacități și să învețe să nu-și măsoare valoarea după fiecare reușită sau greșeală.
→ Câteva Recomandări
1. Laudă efortul și progresul, nu doar rezultatul
Copiii își construiesc mai ușor încrederea atunci când observă că pot deveni mai buni prin exercițiu. În loc să pună accentul doar pe note sau pe rezultat, ajută-l să vadă ce a făcut bine, ce a îmbunătățit și unde a perseverat.
2. Amintește-i de lucrurile pe care a reușit deja să le învețe
Atunci când se îndoiește de el, exemplele concrete din trecut pot fi mai convingătoare decât un simplu „Știu că poți!”. Amintește-i de situații în care ceva i s-a părut greu la început, dar a devenit mai ușor cu timpul pentru că a exersat și s-a străduit.
3. Evită comparațiile cu alți copii
Comparațiile pot muta atenția de la propriul progres la ideea de „cine este mai bun”. Încurajează-l să se compare, mai degrabă, cu propria versiune de ieri și să observe ce știe sau poate face mai bine acum.
4. Oferă-i ocazii să facă lucruri singur
Încrederea se construiește și din experiența de a reuși pe cont propriu. Lasă-l să încerce, să ia decizii potrivite vârstei lui și să rezolve mici probleme înainte să îl ajuți.
5. Ajută-l să separe greșeala de propria valoare
O greșeală spune ceva despre o situație sau despre o abilitate care încă se dezvoltă, nu despre valoarea noastră ca persoană. Ajută-l să privească greșelile ca pe informații utile despre ce poate încerca diferit data viitoare.
→ O carte care să-l ajute să-și formeze și să exerseze această abilitate
Jurnalul zilnic pentru Copii Remarcabili

Un jurnal care îi ajută pe copii să:
- își crească încrederea de sine și să își crească rezistența în fața provocărilor;
- scape de plictiseala de zi cu zi;
- aibă o atitudine potrivită față de greșeli, să nu se mai teamă de ele și să le vadă ca pe o oportunitate de învățare;
- își descopere superputerile și să descopere metode prin care să le crească în fiecare zi;
- își clădească bazele inteligenței emoționale și să fie conștient de emoțiile pe care le are în fiecare zi;
- descopere puterea recunoștinței care îl va umple de energie în fiecare zi;
- se distreze în timp ce învață lucruri noi și descoperă lumea din jurul lui;
→ De ce credem că cei mici au nevoie de o astfel de carte?
Credem că un gram de acțiune face cât un kilogram de cunoaștere. De aceea, când privim dezvoltarea personală, în special atunci când vine vorba despre copii, credem că e cel mai potrivit să învețe principiile din experiențe, jocuri sau activități practice, într-un cadru sigur și distractiv.
Cu toate acestea, foarte puține cărți conțin un mod practic prin care copiii să poată aplica ce învață.
Atunci când am creat jurnalul, am avut un singur obiectiv: să modelăm pozitiv obiceiuri care, în timp, să se transforme în abilități de care copilul tău să se bucure întreaga viață.
Așa că am creat aliatul perfect pentru a forma aceste obiceiuri, un „prieten” pe care îl poate completa în doar 5 minute pe zi.
În plus, vei putea vedea și tu, ca părinte, ce e important pentru copilul tău, ce provocări are, cum se simte în fiecare zi și ce îi place să facă cel mai mult. La finalul celor 3 luni, jurnalul va fi ca o oglindă a copilului în care te vei putea uita cu bucurie și în care vei descoperi o mulțime de moduri prin care să petreceți timp de calitate împreună.
→ Ofertă specială
Descoperă colecția de dezvoltare personală Copii Remarcabili la un preț redus.
Jurnalul Zilnic pentru Copii Remarcabili
Pachet Complet de Dezvoltare Personală Pentru Copii
Pachet Dezvoltarea Mentalității de Creștere