Abilitatea pe care merită să o exersați în perioada aceasta este:

Inteligența emoțională

La 3–6 ani, copilul tău începe să simtă tot mai multe emoții în contexte pe care încă învață să le înțeleagă: despărțirea de dimineață, conflictele cu alți copii, frustrarea când ceva nu îi iese, teama de lucruri noi, gelozia, rușinea sau dezamăgirea.

De multe ori, emoția apare înainte ca el să știe ce se întâmplă cu adevărat.

Poate plânge, poate țipa, se poate retrage, poate refuza o activitate sau poate spune „Nu vreau!” fără să poată explica prea clar de ce.

Din răspunsurile tale, pare că unul dintre lucrurile care l-ar ajuta cel mai mult în perioada aceasta este să învețe să recunoască mai bine ceea ce simte și să descopere treptat ce poate face atunci când emoțiile devin puternice.

La această vârstă, inteligența emoțională nu înseamnă să se calmeze imediat sau să își controleze perfect reacțiile.

Înseamnă să înceapă să facă legături simple și să înțeleagă mai bine ceea ce simte:

„Sunt furios.”

„M-am speriat.”

„Sunt trist pentru că...”

Iar aceste lucruri se învață treptat, prin conversații, exemple și multe situații de zi cu zi.

→ Câteva Recomandări

1. Ajută-l să pună în cuvinte ceea ce simte

Atunci când copilul este copleșit de o emoție, îi poate fi greu să explice ce se întâmplă.

Poți începe simplu prin oglindirea emoției:

„Pari foarte supărat.”

„Cred că te-ai speriat.”

„Știu că ești dezamăgit pentru că nu s-a întâmplat cum voiai.”

Nu este nevoie să ghicești perfect de fiecare dată. Important este să îl ajuți să observe că ceea ce simte are un nume și poate fi înțeles.

În timp, „Nu vreau!” poate deveni „Mi-e teamă” sau „Sunt supărat pentru că...”.

2. Ajută-l să observe ce s-a întâmplat înainte de reacție

La această vârstă, copiii nu pot să vadă dincolo de emoția de acum. Îl poți ajuta să descopere treptat și cauza ei.

După ce s-a liniștit, poți întreba:

„Ce s-a întâmplat înainte să te superi?”

„Ce te-a deranjat cel mai mult?”

„Ce ai fi vrut să se întâmple?”

Astfel începe să facă legătura dintre situație și reacție și să își înțeleagă mai bine atât propriile emoții cât și ce anume le cauzează.

3. Arată-i că este în regulă să avem orice emoție, dar nu este în regulă să avem orice fel de reacție

De exemplu, poate fi furios. Poate fi gelos. Poate fi dezamăgit.

Dar asta nu înseamnă că poate lovi, arunca lucruri sau răni pe cineva.

Poți spune:

„Este în regulă să fii foarte furios. Nu este în regulă să lovești.”

Apoi îl poți ajuta să găsească o alternativă:

„Poți să îmi spui cum te simți.”

„Pot să vin cu tine într-un loc în care să te liniștești.”

„Putem să facem o plimbare iar apoi vedem cum rezolvăm.”

Astfel învață două idei importante: este în regulă să simțim orice emoție și comportamentul poate fi ales.

4. Nu încerca să-l ferești de fiecare emoție neplăcută

Când copilul este trist, speriat sau frustrat, instinctul este să spunem repede:

„Nu ai de ce să plângi.”

„Nu e nimic.”

„Haide, nu mai fi supărat.”

De cele mai multe ori este mai util să-i transmiți că înțelegi cum se simte și că este perfect normal să se simtă așa:

„Știu că ești dezamăgit.”

„Înțeleg că ți-ai dorit foarte mult asta.”

Copilul învață astfel că emoțiile neplăcute pot fi simțite și apoi depășite, nu trebuie neapărat negate sau făcute să dispară imediat.

5. Folosiți situațiile altora ca să exersați empatia

Poveștile, jocurile și întâmplările de zi cu zi sunt ocazii foarte bune pentru a vorbi despre emoțiile celorlalți.

Poți întreba:

„Cum crezi că s-a simțit?”

„De ce crezi că a făcut asta?”

„Ce l-ar putea ajuta acum?”

La această vârstă, astfel de conversații îl ajută să descopere că aceeași situație poate fi trăită diferit de oameni diferiți și pune bazele empatiei.

→ O carte care să-l ajute să-și formeze și să exerseze această abilitate

La această vârstă, emoțiile se înțeleg mai ușor atunci când copiii le întâlnesc într-o poveste

Un copil mic poate învăța numele unei emoții. Dar asta nu înseamnă automat că va ști ce să facă atunci când chiar o simte. Dar într-o carte, poate vedea un personaj care se teme, se enervează, se frustrează sau este dezamăgit. Poate observa ce a provocat emoția. Poate vedea ce se întâmplă atunci când personajul reacționează impulsiv și ce se schimbă atunci când reușește să își înțeleagă mai bine emoția.

Fără ca el să fie în centrul acțiunii, poate explora întrebări importante pentru dezvoltarea inteligenței emoționale:

„De ce s-a supărat?”

„Ce putea face altfel?”

„Cum crezi că se simte acum?”

Povești care îi ajută pe cei mici să-și înțeleagă mai bine emoțiile

Pentru vârsta copilului tău îți recomandăm:

Seria „Ama și Zing, O Aventură Remarcabilă”

Alături de Ama și Zing, copiii descoperă personaje care trec prin frică, frustrare, nerăbdare, dezamăgire și momente în care lucrurile nu se întâmplă așa cum și-ar fi dorit.

Prin aventurile lor, cei mici pot începe să înțeleagă mai bine ce simt, de ce apar anumite reacții și ce pot face atunci când emoțiile devin puternice.

Seria de aventuri îi ajută pe copii să:

recunoască și să numească mai ușor emoțiile;
înțeleagă că toate emoțiile au un rost și că putem vorbi despre ele;
facă diferența dintre ceea ce simt și felul în care aleg să reacționeze;
descopere modalități mai bune de a răspunde frustrării, fricii sau dezamăgirii;
observe mai ușor emoțiile celor din jur și să își dezvolte empatia;
vorbească mai deschis despre ceea ce simt.

Iar personajele preferate pot deveni un mod simplu de a reveni la aceste idei și după ce povestea s-a terminat.

Data viitoare când copilul este trist, descurajat, furios sau speriat, puteți discuta despre aventurile lui Ama și Zing:

„Mai ții minte cum s-a simțit Zing atunci?”

„Ce a făcut Ama când a avut emoția asta?”

Povestea devine astfel un limbaj comun prin care copilul poate începe să vorbească despre lucruri care altfel sunt greu de explicat.

→ O ofertă specială

Povești create pentru copiii de 3–6 ani, prin care pot descoperi, alături de personaje pe care ajung să le îndrăgească, cum să își înțeleagă mai bine emoțiile, să vorbească despre ceea ce simt și să găsească treptat răspunsuri mai bune atunci când frustrarea, teama sau dezamăgirea devin copleșitoare.