Skip to main content

Copii Remarcabili

Abilitatea pe care merită să o exersați în perioada aceasta este:

Perseverența

Odată cu începerea școlii, adolescentul tău revine într-un mediu plin de situații care îi pot testa răbdarea și capacitatea de a persevera, chiar și atunci când rezultatul pare departe: materii mai dificile, proiecte mai lungi, activități noi, sporturi, relații, prezentări, grupuri noi sau contexte în care progresul nu apare atât de repede pe cât și-ar dori.

Tentația de a renunța poate apărea din multe motive. Uneori, pentru că lucrurile devin mai grele. Alteori, pentru că ceilalți par să se descurce mai ușor, în special pe rețelele sociale. Sau pentru că apare impresia că, dacă nu ești bun din primele încercări, poate nu merită să continui.

Pot apărea gânduri precum:

„Nu are rost.”

„Nu sunt făcut pentru asta.”

„Oricum nu o să reușesc.”

„M-am săturat.”

„Mai bine mă las.”

Din răspunsurile tale, pare că unul dintre lucrurile care l-ar ajuta cel mai mult în perioada aceasta este să învețe să persevereze suficient de mult încât să aibă șansa de a vedea progresul, chiar și atunci când rezultatele nu apar imediat.

Perseverența nu înseamnă să continui orice cu orice preț. Nu înseamnă să ignori oboseala, să te încăpățânezi într-o strategie care nu funcționează sau să rămâi într-o situație care nu îți face bine.

Uneori are nevoie de mai mult timp. Alteori de o strategie diferită, de ajutor, de o pauză sau de un obiectiv mai bine gândit.

Și, poate cel mai important, să nu transforme primul obstacol într-un motiv automat de renunțare.

→ Câteva Recomandări

1. Ajută-l să observe momentul în care începe să vrea să renunțe

De multe ori, renunțarea nu apare pentru că nu ne dorim acel lucru ci pentru că începem să simțim din plin frustrarea, copleșirea, rușinea sau plictiseala.

Poate spune:

„Nu mă mai interesează.”

„E stupid.”

„Nu merită.”

„Oricum nu sunt bun.”

Înainte să tragă concluzia că cea mai la-ndemână soluție este să renunțe, puteți încerca să aflați ce s-a schimbat:

„Ce anume a devenit greu?”

„În ce moment ai început să simți că vrei să renunți?”

„Nu îți mai place sau te deranjează că încă nu îți iese?”

Uneori, simplul fapt că identifică obstacolul îl ajută să vadă că problema poate fi rezolvată.

2. Ajută-l să împartă lucrurile dificile în pași mai mici

Un obiectiv mare poate deveni foarte ușor copleșitor.

Să învețe pentru un examen important. Să intre într-o echipă. Să devină mai bun la un sport. Să termine un proiect lung. Să își facă loc într-un grup nou.

În loc să privească tot drumul dintr-o dată și să simtă presiunea unui obiectiv măreț, ajută-l să se întrebe:

„Care este următorul lucru pe care îl pot face?”

„Ce pot termina astăzi?”

„Ce ar însemna un progres mic săptămâna asta?”

Perseverența devine mult mai ușor de exersat atunci când obiectivul nu mai pare un munte imbatabil, ci următorul pas concret.

3. Ajută-l să observe progresul înainte să decidă că „nu funcționează”

Când progresul este lent, este foarte ușor să ai impresia că nu există deloc.

Poate că nu a ajuns încă unde și-ar dori, dar se descurcă mai bine decât acum o lună. Poate că încă nu face parte din echipă, dar a devenit mai bun. Poate că încă îi este greu să vorbească în fața oamenilor, dar nu mai evită complet situația.

Îl poți ajuta să compare:

„Unde erai când ai început?” → „Unde ești acum?”

Uneori, motivul pentru care cineva renunță este simplu: nu observă progresul suficient de devreme.

4. Nu confunda perseverența cu „mai mult din același lucru”

Atunci când ceva nu funcționează, răspunsul nu este întotdeauna să încerce exact același lucru mai mult timp.

Uneori are nevoie de o strategie nouă.

Poți întreba:

„Ce ai încercat până acum?”

„Ce parte nu funcționează?”

„Ce ai putea face diferit?”

„Cine te-ar putea ajuta?”

„Ai nevoie de mai mult timp sau de o metodă mai bună?”

Perseverența sănătoasă înseamnă să rămâi dedicat obiectivului, dar să fii dispus să schimbi drumul până acolo.

5. Încurajează-l să rămână puțin mai mult în perioada în care încă se simte începător

În adolescență, poate deveni inconfortabil să fii slab la ceva în fața celorlalți.

De aceea, uneori este mai ușor să abandonezi un sport, un club, o activitate sau un hobby înainte ca cineva să observe că încă nu te pricepi.

Dar aproape orice abilitate are o perioadă în care progresul este lent și rezultatele nu sunt încă vizibile.

Ajută-l să nu decidă prea repede dacă un lucru „este pentru el” doar pe baza primelor încercări.

Uneori merită să îi propui să mai încerce o perioadă de timp înainte să decidă.

Pe de altă parte, perseverența nu înseamnă să nu vrei niciodată să renunți

Vor exista momente în care adolescentul tău va fi frustrat, obosit, dezamăgit sau convins că nu merită să continue.

Asta nu înseamnă automat că îi lipsește perseverența.

Perseverența se vede mai degrabă în ceea ce face după acel moment.

Poate să se oprească, să analizeze ce nu funcționează, să ceară ajutor, să schimbe strategia și să mai încerce o dată sau chiar să schimbe direcția cu totul.

Și, la fel de important, poate învăța să recunoască situațiile în care perseverența nu mai are sens.

Scopul nu este să îi învățăm pe adolescenți să mențină calea cu orice preț. Este să îi ajutăm să nu renunțe prea repede, înainte să ofere timp, strategie și efort lucrurilor care contează pentru ei.

→ O carte care să-l ajute să-și formeze și să exerseze această abilitate

Level UP

O altfel de carte pentru Adolescenți

Level UP - O altfel de carte pentru Adolescenți

Am creat o carte care îi ajută pe tineri să facă față vârtejului emoțional din adolescență și care să-i pregătească pentru viitor.

Am adunat unele dintre cele mai puternice strategii de creștere personală și le-am pus laolaltă într-o ordine care are sens, ușor de urmărit și de pus în practică, indiferent de vârsta sau aspirațiile lor. Am împărțit-o în principii care îi ajută să se dezvolte, indiferent de obiectivele și dorințele lor, și tehnici prin care pot să treacă peste obstacolele care îi împiedică să-și atingă chiar și cele mai îndrăznețe obiective.

De la dezvoltarea unei mentalități de creștere, la gestionarea emoțiilor și a convingerilor care nu le mai sunt de folos până la planificare, încrederea și stima de sine, stabilirea obiectivelor, determinarea valorilor personale sau strategii de dezvoltare personală pe termen lung, Level UP poate deveni partenerul ideal de creștere echilibrată pentru un copil aflat în pragul adolescenței.

→ De ce credem că adolescenții au nevoie de o astfel de carte?

Majoritatea sfaturilor de dezvoltare personală sunt abstracte pentru adolescenți. În special pentru că abordează dezvoltarea într-un vid, fără a ține cont de locul în care se află tânărul acum, de valorile lui, de emoțiile, de credințele, de obiceiurile sau de aspirațiile lui.

În Level UP am pus laolaltă o strategie de dezvoltare diferită. O strategie care ține cont de valorile fiecărui cititor, care dezvoltă mentalitatea, creativitatea și oferă o abordare orientată spre soluții și pași clari pe care poți să-i aplici indiferent de vârstă sau de locul din care pornești.

Știm că dezvoltarea fiecăruia dintre noi nu se oprește după un curs sau după o carte. În viața reală, creșterea noastră nu se oprește niciodată. După ce atingem un obiectiv, vom avea de atins altele, iar după ce facem față cu brio unei provocări, următoarea ne așteaptă cu brațele deschise. Oricât de pricepuți am fi la ceva, va exista un alt nivel pe care să-l atingem sau o altă arie în care ne vom dori să ne dezvoltăm. Așadar, am creat o carte care să ajute tinerii să treacă la nivelul următor ori de câte ori vor, folosindu-se de aceeași formulă.

→ Ofertă specială

Descoperă seria de cărți de dezvoltare personală pentru adolescenți

Level UP

Level UP

Această carte le oferă adolescenților o formulă unică pentru cele mai puternice strategii de dezvoltare pe termen lung. Am adunat unele dintre cele mai puternice strategii de creștere personală și le-am pus laolaltă într-o ordine…
220 paginiVârstă: 11-15 ani
98,99 Lei
Vezi mai mult more
Pachet Complet de Dezvoltare Personală Pentru Adolescenți

Pachet Complet de Dezvoltare Personală Pentru Adolescenți

Tot ce are nevoie un adolescent pentru încredere, motivație și direcție, într-un singur pachet.
208/220/300 paginiVârstă: 11-15 aniTransport GratuitEconomisești 52,98 Lei
290,97 Lei
Prețul produselor comandate separat
237,99 Lei
Preț special de pachet
Vezi mai mult more
Pachet Dezvoltare Personală Adolescenți

Pachet Dezvoltare Personală Adolescenți

Am adunat unele dintre cele mai puternice strategii de creștere personală și le-am pus laolaltă într-o ordine care are sens, ușor de urmărit și de pus în practică, indiferent de vârsta sau aspirațiile tinerilor.
208/220 paginiVârstă: 11-15 aniEconomisești 33,99 Lei
193,98 Lei
Prețul produselor comandate separat
159,99 Lei
Preț special de pachet
Vezi mai mult more
Pachet Dezvoltare Personală și Pregătire pentru Carieră

Pachet Dezvoltare Personală și Pregătire pentru Carieră

Descoperă cele mai puternice strategii de dezvoltare personală pentru adolescenți. Dezvoltă-ți obiceiuri bune pentru toată viața și fă primii pași în alegerea unei cariere care să te împlinească. Totul într-un pachet de două volume, la…
220/300 paginiVârstă: 11-15 aniEconomisești 32,99 Lei
195,98 Lei
Prețul produselor comandate separat
162,99 Lei
Preț special de pachet
Vezi mai mult more