Jurnalul zilnic pentru copii remarcabili

3 luni în care:

(pentru copii cu vârsta între 7 și 11 ani)

Cartea are 220 de pagini, este color și are un design atractiv și ușor de folosit de către copii

Ce spun părinții despre Jurnal

Previous slide
Next slide

Jurnalul ajunge la tine ambalat într-o cutie colorată,
împreună cu bonusuri grozave pentru copii

Copilul tău are un loc în care își poate exprima liber emoțiile, își poate crește competențe care să-l ajute întreaga viață și în care să se poată dezvolta?

Cât suntem mici, cel mai probabil nu acordăm destulă atenție la ce se întâmplă în jurul nostru în fiecare zi. Poate de prea puține ori ne întrebăm cum ne simțim, ce ne place cu adevărat sau cum putem să învățăm dintr-o simplă greșeală.

Este momentul în care ne formăm obiceiuri – bune sau mai puțin productive. Obiceiuri care în timp se înrădăcinează și de care ne folosim ca să acționăm pe pilot automat. Este perioada în care experimentăm tot felul de lucruri și în care tragem concluzii care, de multe ori, mai târziu în viață, s-ar putea să ne pună piedici sau, dimpotrivă, ar putea să ne ajute să luăm decizii grozave.

Însă copilăria este momentul în care ne formăm modul în care ne vom comporta și vom acționa ca adulți.

Problema este că foarte multe lucruri, comportamente și obiceiuri pe care ne dorim să le îmbunătățim la noi ca adulți se formează încă din perioada copilăriei. De multe ori poate spunem că ne-am dori să avem un alt stil de viață, să relaționăm altfel cu cei dragi, să fim mai curajoși și să ne bucurăm de oportunități, să avem tăria de a depăși obstacole, să ne bucurăm de lucrurile pe care le avem sau să ne simțim bine în pielea noastră, așa cum suntem.

Cum ar fi dacă ai putea să influentezi pozitiv aceste obiceiuri și comportamente pe care șI le formează copilul tău cât încă învață cum funcționează lumea?

Pentru că ne dorim să oferim cât mai multor copii aripi ca să ajungă adulți împliniți, am creat:

Jurnalul zilnic pentru copii remarcabili

3 LUNI ÎN CARE:

Am creat o carte care poate fi partenerul zilnic al copilului tău în dezvoltare personală, plină cu activități și jocuri distractive zilnice menite să-i crească stima de sine, să-i ofere curaj să treacă peste provocări și să-l ajute să-și descopere și să-și dezvolte talentele.

Cartea are 220 de pagini, este color și are un design atractiv și ușor de folosit de către copii

De ce JURNAL?

Credem că un gram de acțiune face cât un kilogram de cunoaștere. De aceea, când privim dezvoltarea personală, în special la copii, credem că e cel mai potrivit să învețe principiile din experiențe, jocuri sau activități practice, într-un cadru sigur și distractiv.

Cu toate acestea, foarte puține cărți pentru copii conțin un mod practic prin care aceștia să poată aplica ce învață.

Îți spuneam că, atunci când am creat jurnalul, am avut un singur obiectiv: să modelăm pozitiv obiceiuri care, în timp, să se transforme în abilități de care copilul tău să se bucure întreaga viață. Așa că am creat aliatul perfect pentru a forma aceste obiceiuri, un “prieten” pe care îl poate completa în doar 5 minute pe zi.

În plus, vei putea vedea și tu, ca părinte, ce e important pentru copilul tău, ce provocări are, cum se simte în fiecare zi și ce îi place să facă cel mai mult. La finalul celor 3 luni, jurnalul va fi ca o oglindă a copilului în care te vei putea uita cu bucurie și în care vei descoperi o mulțime de moduri prin care să petreceți timp de calitate împreună.

Ce conține JURNALUL?

Jurnalul este împărțit în 12 săptămâni, fiecare cu câte o tematică diferită.

Fiecare săptămână dezvoltă o idee precum cunoașterea valorilor personale, creșterea stimei de sine sau înfruntarea propriilor temeri și rezolvarea problemelor.

Apoi urmează paginile jurnalului zilnic care sunt pline de întrebări, jocuri și activități special gândite, astfel încât copilul să pună în practică lecția săptămânii.

Trage cu ochiul și vezi mai jos câteva pagini din jurnal:

Copilul tău va descoperi și va exersa:

1. Care îi sunt Superputerile (valorile)

Când ne gândim la valori nu ne referim neapărat la calități precum bunătatea, corectitudinea sau punctualitatea. Ne dorim ca al tău copil să descopere ce e cu adevărat important pentru el, care sunt lucrurile care îi plac și pentru care și-ar dedica timpul oricând. Vei vedea că, în multe cazuri, acolo se pot ascunde adevăratele talente care, cu dedicare, se pot transforma în adevărate superputeri pe măsură ce crește.

2. Cum să-și crescă Superputerile

Copilul tău va descoperi cum să-și crească valorile și ce anume are de făcut ca să devină mai bun în fiecare zi.

3. Puterea recunoștinței

În fiecare zi, copilul va avea ocazia să completeze un lucru pentru care este recunoscător. Practicarea recunoștinței zilnic poate avea un impact profund asupra sănătății fizice și emoționale a copiilor. Numeroase studii și cercetări arată că acei copii care sunt atenți la lucrurile pentru care sunt recunoscători sunt mai fericiți, mai puțin impulsivi și au relații mai bune cu ceilalți.

4. Ce emoții are pe parcursul unei zile, timp de cel puțin 3 luni

Unul dintre primii pași în antrenarea inteligenței emoționale este conștientizarea propriilor emoții. Deși s-ar putea să fie complicat să înveți un copil teorii despre inteligența emoțională, poți să-l ajuți să-și identifice emoțiile în fiecare zi și, cu timpul, o va face singur. Am introdus în jurnal o rubrică zilnică dedicată emoțiilor și am făcut-o ușor și distractiv de completat, astfel încât să încurajăm primii pași în dezvoltarea inteligenței emoționale la copii.

5. Cum să-și aleagă provocări care să-l ajute să crească

Tuturor ne plac provocările… cu o singură condiție: să fie în acele arii sau domenii care ne plac. E exact ca la jocurile video: dacă ar avea o dificultate scăzută, probabil că s-ar plictisi repede. În schimb, atunci când sunt mai provocatoare, copiii au o cu totul altă satisfacție când se joacă. În mod similar, încurajăm copiii și le dăm ocazia să-și aleagă provocări în zonele în care vor să crească ca să poată deveni din ce în ce mai buni în fiecare zi.

Cartea are 220 de pagini, este color și are un design atractiv și ușor de folosit de către copii

6. Cum să-și crească stima de sine

Atunci când un copil are stima de sine ridicată, se iubește exact așa cum este, fără să aibă nevoie de aprobare din exterior, fără să-și pună măști sau să se teamă de ce vor spune ceilalți. Se simte bine în pielea sa și nu îi este frică sau rușine să fie autentic. Credem că lumea are nevoie de copii autentici care să devină adulți grozavi și care vor face lucruri extraordinare.

7. Cum să aibă încredere în forțele sale

Este grozav sentimentul pe care îl ai când știi că ești bun la ceva. Însă, atunci când nu ești sigur pe tine, lucrurile pot deveni complicate și, în special în cazul copiilor, care fac din țânțar, armăsar. Din ce în ce mai mulți copii renunță când vine vorba despre lucruri noi sau puțin mai complicate și preferă să rămână în zona de confort. Problema este că, în acest mod, creșterea lor este frânată. În jurnal, copiii vor descoperi jocuri și activități care să le crească încrederea în forțele proprii și care să-i ajute să-și mențină încrederea ridicată, ori de câte ori vor avea nevoie.

8. Cum să aibă gândirea orientată pe soluții în loc de probleme

Cu toții ne dorim ca ai noștri copii să fie orientați către soluții în loc să fie prinși în problemă. Însă, de cele mai multe ori, copiii vor să fie salvați fără să încerce să rezolve singuri situația. Noi vrem să îi ajutăm să-și schimbe mentalitatea față de probleme și să le creăm obiceiul de a se strădui să găsească singuri soluțiile potrivite.

Profită de oferta specială, alege varianta care ți se potrivește și comandă acum JURNALUL pentru copilul tău

Vezi mai jos pachetele speciale pe care ți le-am pregătit. Beneficiezi de reduceri când comanzi pachete cu 2 sau 3 cărți. + TRASNPORT GRATUIT la comenzi de cel puțin 3 cărți

Jurnal zilnic + Cadouri

Pentru copii cu vârsta între 7 și 11 ani.

Plătești doar 89 LEI pentru Jurnal

Cartea are 220 de pagini, este color și are un design atractiv și ușor de folosit de către copii

Cartea Secreta a Invingatorilor + Jurnalul Zilnic

Pentru copii cu vârsta între 7 și 11 ani.

Preț 151 lei

Pachetul conține Jurnalul Zilnic pentru Copii Remarcabili și Cartea Secretă a Învingătorilor.

Primești cărțile împachetate separat împreună cu bonusuri (postere, stickere și fișe de lucru cu design atractiv pentru copii) pentru fiecare volum comandat.

Fiecare carte vine la pachet cu bonusuri

Economisești 27 lei

Jurnal zilnic + Cele 4 Mesaje Secrete ale Emoțiilor mele

Pentru copii cu vârsta între 7 și 11 ani.

Preț 151 lei

Pachetul conține Jurnalul Zilnic pentru Copii Remarcabili și Cele 4 Mesaje Secrete ale Emoțiilor Mele.

Cartea Secreta a Invingatorilor + Jurnalul Zilnic + Cele 4 Mesaje Secrete ale Emoțiilor mele

Pentru copii cu vârsta între 7 și 11 ani.

Preț 228 lei + Bneficiezi de TRANSPORT GRATUIT

Pachetul conține Jurnalul Zilnic pentru Copii Remarcabili, Cartea Secretă a Învingătorilor și Cele 4 Mesaje Secrete ale Emoțiilor Mele.

Primești cărțile împachetate separat împreună cu bonusuri (postere, stickere și fișe de lucru cu design atractiv pentru copii) pentru fiecare volum comandat.

Fiecare carte vine la pachet cu bonusuri

Economisești 48 lei

Primești super-cadouri din partea noastră când comanzi astăzi jurnalul

Ne dorim ca învățarea să nu fie plictisitoare. De aceea, am creat materiale care se potrivesc perfect cu Jurnalul, astfel încât copiii să-și dorească să-l completeze.

1. Postere grozave care să-i amintească copilului tău de lucrurile cu adevărat importante

Știm cât de important este pentru cei mici să fie înconjurați de mesaje inspiraționale care să le aducă aminte că sunt pe drumul cel bun. Așa că am creat postere grozave cu mesaje și idei numai bune de pus în cameră. E de ajuns o privire în fiecare zi ca să țină minte anumite principii care le vor da curaj și îi vor face să persevereze, indiferent de situație. Primești posterele în format fizic, astfel încât copiii să se poată bucura de ele chiar de la începutul jurnalului.

2. Stickere cu emoții sub formă de Emoji

Știm cât de mult iubesc copiii emoji-urile de pe rețelele sociale. Cu toate că nu încurajăm folosirea rețelelor sociale de către copii, am preluat elementele pe care aceștia le îndrăgesc și le-am transformat într-un mod prin care pot să-și dezvolte inteligența emoțională. Am creat stickere speciale pe care al tău copil le va putea folosi în jurnal sau pe celelalte lucruri personale pe care le îndrăgește. Indiferent dacă este vorba despre un laptop, un caiet de notițe, biroul, rucsacul sau spațiul de joacă, stickerele îl vor ajuta să-și exprime mai bine emoțiile.

3. Brățări cu mesaje inspiraționale

Știm cât de important este pentru cei mici să fie înconjurați de mesaje inspiraționale care să-i aducă aminte că sunt pe drumul cel bun. Așa că am creat brățări pe care și le pot asambla singuri și pe care le pot purta atunci când își doresc. E un mod distractiv prin care pot repeta și își pot aminti de principiile pe care le descoperă în carte.

4. Răvașe pentru o zi remarcabilă

Credem că este foarte important ca al tău copil să-și înceapă ziua cu o doză mare de încredere. Așa că, îi oferim un mod creativ și distractiv să facă asta cu răvașele pentru o zi remarcabilă. O simplă intenție poate face minuni pentru modul în care își va petrece copilul ziua, pentru că îl face să aibă încredere în forțele sale și îi dă curajul să își petreacă timpul așa cum își dorește.

Toate materialele, posterele, stickerele și fișele de lucru le vei primi odată cu livrarea cărții.

Cartea are 220 de pagini, este color și are un design atractiv și ușor de folosit de către copii

Răspunsuri la întrebări frecvente:

Jurnalul se adresează copiilor cu vârsta între 7 și 11 ani. Este perfect dacă al tău copil știe să scrie și să citească ca să se poată bucura din plin de experiențele pe care i le oferă jurnalul. Dacă ai un copil mai mic, recomandarea noastră este să parcurgeți împreună cu el jurnalul, câte o pagină pe zi, și completați împreună răspunsurile la întrebări și activități.

Nu. Copilul tău îl poate completa oricând dorește.

Jurnalul este gândit pe o perioadă de 3 luni, cu câte o pagină pe zi, însă nu este nicio problemă dacă al tău copil își dorește să completeze mai mult din el în unele zile.

DA! În mod normal, fiecare carte costă 87 de lei. Însă, la pachet 2 sau 3 cărți primești o reducere de 15% la fiecare carte. Pentru mai multe detalii, poți vedea pachetele reduse pe care ți le-am pregătit direct în shop. Dacă ești cadru didactic și îți dorești să oferi cărțile noastre clasei tale, scrie-ne un e-mail la adresa contact@copiiremarcabili.ro sau contactează-ne la 0750.859.010 pentru a primi o ofertă personalizată.

Da! Fiecare jurnal vine împachetat separat, împreună cu un set de cadouri (2 postere, stickere cu emoții, fișe de lucru, fișe pentru brățări motivaționale, fișe pentru răvașele cu intenția zilei)

Jurnalul zilnic pentru Copii Remarcabili este un produs marca Copii Remarcabili și este publicat de editura Learnable. Ne dorim să creăm cărți și alte materiale educative pentru copii, menite să-i ajute să-și formeze abilități extraordinare care să le fie de folos toată viața. Credem că, atunci când pui suflet și vorbești pe limba copiilor, este imposibil ca învățarea să fie plictisitoare. De aceea avem foarte multă grijă la modul prin care transmitem informații sau creăm jocuri și activități distractive. Dacă îți dorești și alte cărți marca Copii Remarcabili, vezi aici Cartea Secretă a Învingătorilor.

Dacă îți dorești ca al tău copil să:

Profită de oferta specială și comandă acum jurnalul pentru copilul tău

Vezi mai jos pachetele speciale pe care ți le-am pregătit. Beneficiezi de reduceri când comanzi pachete cu 2 sau 3 cărți. + TRASNPORT GRATUIT la comenzi de cel puțin 3 cărți​

Jurnal zilnic + Cadouri

Pentru copii cu vârsta între 7 și 11 ani

Plătești doar 89 LEI pentru Jurnal + primești toate cadourile în pachet

Cartea are 220 de pagini, este color și are un design atractiv și ușor de folosit de către copii

Cartea Secreta a Invingatorilor + Jurnalul Zilnic

Pentru copii cu vârsta între 7 și 11 ani

Preț 151 lei

Pachetul conține Jurnalul Zilnic pentru Copii Remarcabili și Cartea Secretă a Învingătorilor.

Primești cărțile împachetate separat împreună cu bonusuri (postere, stickere și fișe de lucru cu design atractiv pentru copii) pentru fiecare volum comandat.

Fiecare carte vine la pachet cu bonusuri

Economisești 27 lei

Jurnal zilnic + Cele 4 Mesaje Secrete ale Emoțiilor mele

Pentru copii cu vârsta între 7 și 11 ani

Preț 151 lei

Pachetul conține Jurnalul Zilnic pentru Copii Remarcabili și Cele 4 Mesaje Secrete ale Emoțiilor Mele.

Primești cărțile împachetate separat împreună cu bonusuri (postere, stickere și fișe de lucru cu design atractiv pentru copii) pentru fiecare volum comandat.

Fiecare carte vine la pachet cu bonusuri

Economisești 27 lei

Cartea Secreta a Invingatorilor + Jurnalul Zilnic + Cele 4 Mesaje Secrete ale Emoțiilor mele

Pentru copii cu vârsta între 7 și 11 ani

Preț 228 lei + Beneficiezi de TRANSPORT GRATUIT

Pachetul conține Jurnalul Zilnic pentru Copii Remarcabili, Cartea Secretă a Învingătorilor și Cele 4 Mesaje Secrete ale Emoțiilor Mele.

Primești cărțile împachetate separat împreună cu bonusuri (postere, stickere și fișe de lucru cu design atractiv pentru copii) pentru fiecare volum comandat.

Fiecare carte vine la pachet cu bonusuri

Economisești 48 lei

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe situl nostru web.

Alege una dintre variantele de mai jos. Îți dorești să primești doar cartea sau vrei să adăugăm în pachet și materiale adiționale care stârnesc curiozitatea față de informații, motivează și ajută la aplicarea principiilor pe care le învață?

13 Secrete pentru o Carieră Remarcabilă

Preț: 69 lei

13 Secrete pentru o Carieră Remarcabilă + Materiale

Preț: 89 lei

Ce primești când plasezi comanda?

- Cartea 13 Secrete pentru o Carieră Remarcabilă - Ce ar fi bine să știe adolescenții acum ca să facă primii pași către o viață împlinită

Fișe practice care transformă învățarea într-o plăcere și îi încurajează pe tineri:

-Să înceapă cel puțin o pușculiță de economii, să-și clarifice care sunt lucrurile pe care și le doresc pe termen lung și cum să înceapă să pună bani deoparte - un obicei esențial în educația lor financiară care le va fi de folos toată viața.

- Să testeze un model prin care să fie atenți la cheltuielile lunare astfel încât să nu-și depășească bugetul și să se obișnuiască să-și cheltuie banii într-un mod înțelept.

- Să-și facă un plan concret, gata de pus în practică, pentru propria afacere, chiar dacă drumul pe care aleg să pornescă în viață nu duce neapărat la antreprenoriat. Credem că ar fi potrivit ca orice tânăr să experimenteze toate formele prin care poate să aducă valoare celorlalți și prin care să primească valoare înapoi, măcar o singură dată. Fiecare rol, fie că vorbim despre cel de angajat, liber profesionist sau antreprenor vine la pachet cu lecții valoroase care ne ajută să ne dezvoltăm și care ne ajută să ne formăm abilități diferite de care ne putem bucura toată viața.

- Să descopere cum este să lucrezi în diverse domenii înainte să aleagă ce vor să facă după finalizarea liceului.

- Să afle legătura dintre orice pasiune, abilitate sau valoare personală și carierele care există. Sau, de ce nu, chiar să-și lase imaginația să zboare și să descopere cum ar putea, printr-un mix de abilități specifice, să facă primii pași către o carieră nouă, așa cum au făcut-o mulți alți pionieri.

Toate împachetate într-o cutie atractivă.

Vrei să alegi un alt pachet? Închide selecția și revino la pagina de mai devreme cu un click pe butonul roșu [X] din colțul din dreapta sus.

Alege una dintre variantele de mai jos. Îți dorești să primești doar cele 3 cărți sau vrei să adăugăm în pachet și materiale adiționale care stârnesc curiozitatea față de informații, motivează și ajută la aplicarea principiilor pe care le învață?

Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili, Level UP și 13 Secrete pentru o Carieră Remarcabilă

Preț: 139 lei

*Cărțile sunt împachetate în aceeași cutie

Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili și Level UP + Materiale

Preț de listă: 267 lei

Preț: 228 lei

*Fiecare carte este împachetată individual într-o cutie atractivă alături de materiale

Ce primești când plasezi comanda?

- Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili. 10 idei extraordinare pentru o mentalitate de creștere

- Cartea Level UP

- Cartea 13 Secrete pentru o Carieră Remarcabilă

- Poster cu mesaje care stimulează mentalitatea de creștere

- Activitate practică: construiește un Vision Board. Un Vision Board este un instrument distractiv care să te ajute să rămâi concentrat pe lucrurile care contează pentru tine, să te ajute să reflectezi asupra obiectivelor tale zi de zi și să te inspire ori de câte ori ai nevoie de o picătură de motivație.

- Stickere haioase și semn de carte motivațional

- Calendar pentru atingerea obiectivelor

- Un poster grozav cu ideile principale din Level UP, care să te inspire în fiecare zi, perfect pentru camera ta

- Un poster cu care să poți să-ți urmărești progresul și care să te ajute să aplici informațiile pe care le afli în carte

- Fișe care te ajută să-ți setezi obiective grozave, care contează pentru tine și care te ajută să le atingi mai ușor.

- Un test distractiv prin care descoperi ce este cu adevărat important pentru tine, care sunt lucrurile care îți plac și pentru care ți-ai dedica timpul oricând. Vei vedea că, în multe cazuri, acolo se pot ascunde adevărate comori, care, cu dedicare, se pot transforma în superputeri cu care să ajuți lumea din jurul tău.

Fișe practice care transformă învățarea într-o plăcere și îi încurajează pe tineri:

-Să înceapă cel puțin o pușculiță de economii, să-și clarifice care sunt lucrurile pe care și le doresc pe termen lung și cum să înceapă să pună bani deoparte - un obicei esențial în educația lor financiară care le va fi de folos toată viața.

- Să testeze un model prin care să fie atenți la cheltuielile lunare astfel încât să nu-și depășească bugetul și să se obișnuiască să-și cheltuie banii într-un mod înțelept.

- Să-și facă un plan concret, gata de pus în practică, pentru propria afacere, chiar dacă drumul pe care aleg să pornescă în viață nu duce neapărat la antreprenoriat. Credem că ar fi potrivit ca orice tânăr să experimenteze toate formele prin care poate să aducă valoare celorlalți și prin care să primească valoare înapoi, măcar o singură dată. Fiecare rol, fie că vorbim despre cel de angajat, liber profesionist sau antreprenor vine la pachet cu lecții valoroase care ne ajută să ne dezvoltăm și care ne ajută să ne formăm abilități diferite de care ne putem bucura toată viața.

- Să descopere cum este să lucrezi în diverse domenii înainte să aleagă ce vor să facă după finalizarea liceului.

- Să afle legătura dintre orice pasiune, abilitate sau valoare personală și carierele care există. Sau, de ce nu, chiar să-și lase imaginația să zboare și să descopere cum ar putea, printr-un mix de abilități specifice, să facă primii pași către o carieră nouă, așa cum au făcut-o mulți alți pionieri.

Toate împachetate în trei cutii atractive.

Vrei să alegi un alt pachet? Închide selecția și revino la pagina de mai devreme cu un click pe butonul roșu [X] din colțul din dreapta sus.

Alege una dintre variantele de mai jos. Îți dorești să primești doar cele 2 cărți sau vrei să adăugăm în pachet și materiale adiționale care stârnesc curiozitatea față de informații, motivează și ajută la aplicarea principiilor pe care le învață?

Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili și Level UP

Preț: 99 lei

*Cărțile sunt împachetate în aceeași cutie

Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili și Level UP + Materiale

Preț de listă: 178 lei

Preț: 151 lei

*Fiecare carte este împachetată individual într-o cutie atractivă alături de materiale

Ce primești când plasezi comanda?

- Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili. 10 idei extraordinare pentru o mentalitate de creștere

- Cartea Level UP

- Poster cu mesaje care stimulează mentalitatea de creștere

- Activitate practică: construiește un Vision Board. Un Vision Board este un instrument distractiv care să te ajute să rămâi concentrat pe lucrurile care contează pentru tine, să te ajute să reflectezi asupra obiectivelor tale zi de zi și să te inspire ori de câte ori ai nevoie de o picătură de motivație.

- Stickere haioase și semn de carte motivațional

- Calendar pentru atingerea obiectivelor

- Un poster grozav cu ideile principale din Level UP, care să te inspire în fiecare zi, perfect pentru camera ta

- Un poster cu care să poți să-ți urmărești progresul și care să te ajute să aplici informațiile pe care le afli în carte

- Fișe care te ajută să-ți setezi obiective grozave, care contează pentru tine și care te ajută să le atingi mai ușor.

- Un test distractiv prin care descoperi ce este cu adevărat important pentru tine, care sunt lucrurile care îți plac și pentru care ți-ai dedica timpul oricând. Vei vedea că, în multe cazuri, acolo se pot ascunde adevărate comori, care, cu dedicare, se pot transforma în superputeri cu care să ajuți lumea din jurul tău.

Toate împachetate în două cutii atractive.

Vrei să alegi un alt pachet? Închide selecția și revino la pagina de mai devreme cu un click pe butonul roșu [X] din colțul din dreapta sus.

Alege una dintre variantele de mai jos. Îți dorești să primești doar cartea sau vrei să adăugăm în pachet și materiale adiționale care stârnesc curiozitatea față de informații, motivează și ajută la aplicarea principiilor pe care le învață?

Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili

Preț: 69 lei

Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili + Materiale

Preț: 89 lei

Ce primești când plasezi comanda?

- Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili. 10 idei extraordinare pentru o mentalitate de creștere

- Poster cu mesaje care stimulează mentalitatea de creștere

- Activitate practică: construiește un Vision Board. Un Vision Board este un instrument distractiv care să te ajute să rămâi concentrat pe lucrurile care contează pentru tine, să te ajute să reflectezi asupra obiectivelor tale zi de zi și să te inspire ori de câte ori ai nevoie de o picătură de motivație.

- Stickere haioase și semn de carte motivațional

- Calendar pentru atingerea obiectivelor

- Fișe de lucru pentru obiective

Toate împachetate într-o cutie atractivă.

Vrei să alegi un alt pachet? Închide selecția și revino la pagina de mai devreme cu un click pe butonul roșu [X] din colțul din dreapta sus.

Alege una dintre variantele de mai jos. Îți dorești să primești doar cartea sau vrei să adăugăm în pachet și materiale adiționale care fac învățarea distractivă?

Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili

Preț: 69 lei

Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili + Materiale

Preț: 89 lei

Ce primești când plasezi comanda?

- Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili. 10 idei extraordinare pentru o mentalitate de creștere

- Poster cu mesaje care stimulează mentalitatea de creștere

- Activitate practică: construiește un Vision Board. Un Vision Board este un instrument distractiv care să te ajute să rămâi concentrat pe lucrurile care contează pentru tine, să te ajute să reflectezi asupra obiectivelor tale zi de zi și să te inspire ori de câte ori ai nevoie de o picătură de motivație.

- Stickere haioase și semn de carte motivațional

- Calendar pentru atingerea obiectivelor

- Fișe de lucru pentru obiective

Toate împachetate într-o cutie atractivă.

Încă nu te-ai hotărât? Închide selecția și revino la pagina de mai devreme cu un click pe butonul X (roșu) din colțul din dreapta sus